Azi nu prea am chef sa scriu despre bursa noastra intrata in hibernare. Azi nu prea am chef sa scriu nici despre filme, muzica sau ceasuri.
Azi este ziua mea nationala personala, in plus e duminica si am avut timp sa imi aduc aminte de lucrurile la care evit sa ma gandesc in zile mai agitate.
Sper ca o sa-mi scuzati deci o postare off-topic.
Azi m-am gandit la colegul meu Micky. Am fost multi ani in clase paralele, catva timp am fost si colegi de clasa. Nu eram prieteni la catarama, eram amici fara sa
fim in aceleasi gasti. Nu il cunosteam foarte bine. Era unul dintre nenumaratii ...escu pe care fiecare dintre noi i-a avut colegi la un moment dat.
Remarcati ca moda apelativelor cool cu y in coada nu e recenta - pe langa Micky eram coleg si cu Bobby, Guggy, Cipy, Pimpy, Ricky (da, da), Andy samd.
Astazi insa imi amintesc in mod special de Micky.
Intr-o vreme in care toti eram zvelti si ne voiam sportivi, Micky era mai zvelt si mai sportiv fara eforturi aparente. Era genul bun la orice sport incerca.
Avea o gratie naturala care se vedea cel mai bine cand dansa - intr-o scoala pasionata de dans (samba are antecedente), el era unul dintre cei mai
buni dansatori. Intr-o scoala in care toti se credeau stele, el era cel care radea oricand la glumele celorlalti. Era vesnic zambitor, modest si bine-dispus,
nu cred ca l-am vazut sa se certe vreodata cu cineva. Cine s-ar fi putut certa cu Micky? Micky radea si in cele mai neplacute momente.
Am terminat liceul si l-am pierdut din vedere. Auzisem ca lucra undeva si astepta. Ce astepta ? Nu v-am dat un detaliu biografic: Micky era
prescurtarea lui Michael. Si Michael isi astepta aprobarea de a emigra in Germania, parasind paradisul Romaniei
anilor 80. Lucra intre timp pe undeva, intr-o fabrica din Bucuresti. Cred ca ne-am mai vazut o data la o petrecere.
Am ras, am dansat, am baut, ne-am ratacit cu fetele prin colturi. Nimic special.
L-am revazut pe Micky ultima oara la inmormantarea lui. A fost impuscat in decembrie 1989, langa Academia Militara.
Primise aprobarea sa paraseasca Romania, urma sa plece in cateva saptamani. De ce a iesit in strada ? Nu stiu. Poate era teribilism juvenil. Poate era scarba.
Poate era ura. Poate era pur si simplu ideea aceea demonetizata de onoare, dorinta de a curatza nitel obrazul plin de scuipat al populatiei care fusese
candva poporul roman. Tot ce stiu e ca amicul meu Micky a murit. Cum nu cred ca mai e multa lume in Romania care isi aminteste de el, m-am gandit sa va
povestesc voua in seara asta in care eu imi serbez ziua nationala personala.
Azi, nu maine. De atunci, cand ma uit la ce se intampla in Romania, incerc uneori sa imi imaginez ce ar fi facut Micky - ar fi ras, nu ar fi plans si nu s-ar fi
plans. Si cand ar fi fost timpul, ar fi facut ce trebuia. Simplu, cu zambetul pe buze, fara sa se ia prea in serios.
